Cam ce le-ati putea impartasi voi
nepotilor nostri? Asta presupunand ca nu o sa va dati amandoi check-in « La
Bunici » si dupa o sa va jucati Skyrim, Dota sau Fifa impreuna…
Hai sa analizam gradual :
Copilaria
Sa le spunem despre cadoul ala care
ne-a schimbat copilaria din de-a v-ati ascunselea si julituri in genunchi si
pantaloni murdari de noroi si iarba in next level, mai exact: telefonul,
tableta, consola pentru jocuri video? Cand am devenit noi cool, ca dadeam
mesaje in loc de biletele, ca retelele de socializare de pe vremea noastra erau
Facebook si Tinder, Tweeter si Instagram si ca acolo puteam fi cine vrem doar ca sa
uitam in realitate cine suntem? Nu stiu de tine dar eu nu am mai vazut
copii care sa isi imbratiseze parintii sincer cand primesc o carte, o minge sau cand ii invata sa bata un cui. Toate sunt privite cu ochi peste cap si
umeri adusi in fata de dezamagire. Unde sunt oracolele, jurnalele, trandafirii
din banca si emotiile si fastaceala unei prime conversatii? Au devenit
ask.fm, like-uri, poke-uri si pupici pe chat. Ceea ce e mai grav e ca ne simtim
bine si confortabil asa, ca ‘’ ce bine ca ne-a scapat de penibilitatea de
a vorbi prima data face to face‘’. Ca doar mai intai trebuie sa ii
studiem putin profilul virtual, sa vedem daca da bine sau nu, daca are destule
likeuri sau nu, ca e pe ranguri aici. Cei cu sub 100 de likeuri au liga lor. E
liga mica.
Sau sa le povestim despre scoala generala/liceu
unde faceam parada de moda si fite pe banii parintilor, care niciodata nu erau
apreciati pentru ceea ce ofereau deja, ci erau judecati pentru ceea ce ar putea
oferi, erau pedepsiti in fapte, cuvinte si amenintari cand lucrurile nu mergeau
cum voiam noi? Pentru ca noi eram mici si neajutorati, noua trebuia doar
sa ni se ofere, fara sa oferim ceva in schimb, ‘’Cum adica de buna voie?! ‘’.
Pentru ca pe noi ne obosea scoala, adica statul pe retelele sociale, barfitul
si trollatul profilor… de ce sa mai facem si curat, de ce sa spalam vasele,
asta e responsabilitatea parintilor, ca doar de aia au facut copii. Nu pentru
sprijin, nu pentru ajutor, nu pentru o cina in familie cu povesti adunate de
prin zi sau saptamana, ci pur si simplu pentru ca aveau prea multe resurse si
nu aveau ce sa faca cu ele.
Sa intru in subiectul distractie
si cum e perceputa azi? Sa discutam despre cat de mult au tinerii nevoie
sa se detaseze de ratiune prin diferite metode mai mult sau mai putin ortodoxe
ca sa 《simta ceva 》 ? Pai frate, ratiunea e cel mai tare drog. Nu
ar trebui sa ai nevoie de stimulente ca sa simti ca traiesti sau ca sa te
distrezi.
E foarte trist cum evoluam de la
copiii neajutorati, dependenti de indrumarea parintilor la rebelii de pe
bancile liceelor, la tinerii fara directie de pe bancile facultatilor, la
oamenii mohorati din spatele birourilor ca apoi la randul nostru sa simtim
nevoia de afectiune de la o miniatura a noastra pe care din pacate nu o vom
putea creste in lumea noastra, departe de toate rautatile si care va ajunge
inevitabil sa ne urle ca ne uraste, sa ne tranteasca o usa in fata si sa plece.
E trist ca acum e un efort sa dai un telefon
parintilor sau bunicilor sa ii intrebi de sanatate, sa le explici cum sta
treaba cu tehnologia, sa le asculti sfaturile cand tu deja stii exact ce vei
face cu viata ta pentru ca tu esti un om mare la vasta ta varsta. Dar fara sa
te gandesti un moment ca ei ti-au dat unele dintre cele mai pretioase lucruri
pe care le posezi. Gradual, cu munca si darurire.
Dar stii ce e mai trist? Ca nepotii
tai nu vor sti ca e o schimbare, ei vor crede ca asa a fost dintotdeuna si ca
esti tu nebun.
Alergam toti asa fix pe langa
lucrurile cele mai importante in viata, precum capetele unor magneti care se
apropie si se ocolesc.
